Astăzi, oamenii de ştiinţă vor să controleze viaţa omului de la naştere şi până la moarte, inclusiv, punând problema tratamentului ce trebuie aplicat bolnavilor aflaţi în stadiul terminal, când, uneori suferinţele sunt îngrozitoare şi când mulţi muribunzi aflaţi într-o stare fizică, dar mai ales psihică deplorabilă, cer scurtarea chinurilor, a vieţii. Astfel, unii „binevoitori” recurg la administrarea sau oprirea administrării hranei şi lichidelor şi la eutanasierea acelor muribunzi.
La origine, eutanasia „semnifica starea sufletească şi morală a muribundului de a se apropia de moarte şi de a o primi cu deplină linişte şi seninătate”, deci „moarte frumoasă. Secretul acestui fel de a muri frumos constă, după vechii greci, în cultivarea unei vieţi morale ordonate.
Astăzi, însă, datorită faptului că trăim într-o lume care a uitat de Dumnezeu, eutanasia şi-a modificat sensul original, prin ea, înţelegându-se „metoda de provocare, de către medic, a unei morţi precoce, nedureroase, unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinţă grea şi prelungită”. Totuşi, depunând acel jurământ al lui Hippocrate, medicii se angajează să salveze vieţile oamenilor şi nu să-i ucidă; chiar dacă acest omor este considerat unul „din compasiune”, este contrar menirii profesiunii medicale.
Nu pot să fiu de acord cu cei care sub mantia curată a milei şi a dragostei faţă de suferind, militează pentru legiferarea eutanasiei. Viaţa omului este un dar gratuit al lui Dumnezeu şi doar El poate hotărî când aceasta ia sfârşit. Eutanasia e omucidere voluntară şi încalcă porunca: „Să nu ucizi!”(Ieşire XX, 13). Mântuitorul Iisus Hristos, în faţa celor bolnavi şi suferinzi s-a oprit cu dragoste, vindecându-i, şi nu omorându-i. Fiind un dar, noi nu avem dreptul să dispunem de viaţa noastră şi a semenilor după bunul plac….Suferinţele şi boala pentru creştin au un sens. Ele nu-l sperie pe creştinul adevărat. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să nu ne preocupe mai întâi cauzele bolilor şi suferinţelor, nici mijloacele de combatere a lor, ci să degajăm semnificaţia pe care ele o îmbracă în cadrul relaţiilor noastre cu Dumnezeu şi să punem în evidenţă care poate fi rolul lor pozitiv în perspectiva mântuirii noastre. Suferinţele trupului ne amintesc că noi suntem ţărână (Fac. III, 19).
De aceea, eutanasia este în totalitate respinsă de Biserica Ortodoxă, fie că este sau nu acceptată de pacient. Viaţa este darul lui Dumnezeu, singurul Care decide când începe şi când se sfârşeşte. Eutanasia apare ca o formă particulară de ucidere şi/sau de sinucidere şi este un lucru condamnabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu