Suntem ceea ce ne dorim sa fim...suntem ceea ce ne preocupa in fiecare zi, fara a tine seama de Tatal Ceresc, de Creatorul si Proniatorul nostru. Uitam de suflet, uitam de credinta adevarata si ne dorim placeri lumesti, efemeritati.
Am ajuns sa fim noi, oamenii niste prelungiri ale poftei. Aceasta lume, in marea ei parte, a ajuns sa fie un sanatoriu de bolnavi care se folosesc unii de altii pentru boala lor. Omul de azi pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului- si aceea distorsionata-inseamna moartea lenta, dar sigura, a identitatii.
"Un om, ca si un popor, atata pretuieste, cat a inteles din Evanghelie", spunea Simion Mehedinti. Oare noi, crestinii romani am inteles cat trebuia?